Statisticile administrației locale rădăuțene arată o creștere importantă a numărului căsătoriilor oficiate în primul semestru din acest an, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, în condițiile în care acesta aproape că s-a dublat. Potrivit datelor puse la dispoziție de biroul Stare Civilă din Primăria Rădăuți, dacă în intervalul 1 ianuarie - 30 iunie 2021 au fost eliberate 51 de certificate de căsătorie, în primele șase luni din acest an ofițerii stării civile au oficiat 92 de căsătorii.

Creștere, dar nu la fel de mare, se înregistrează și la capitolul nou-născuți, pentru că până la finele lui iunie 2022 au fost întocmite 672 de certificate de naștere, cu 42 mai multe decât în semestrul I 2021, când au fost eliberate 630. În aceeași perioadă, în intervalul 1 ianuarie - 30 iunie 2022, funcționarii administrației locale rădăuțene au emis 297 de certificate de deces, cu 20 mai puține decât în primul semestru din anul anterior. Lucrătorii din primăria rădăuțeană fac un apel către populație, reamintind contribuabililor că potrivit Legii 105 din 20 aprilie 2022 certificatele de naștere, căsătorie și deces plastifiate trebuie preschimbate.