Din ciclul ce se mai introduce în România din Ucraina, în cursul zilei de miercuri a venit un nou răspuns: chihlimbar. După orele prânzului, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret a venit un ucrainean în vârstă de 55 de ani care conducea o autoutilitară înmatriculată în țara vecină. Pentru că existau o serie de suspiciuni, vameșii au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, persoanei şi bagajelor acesteia.

Într-unul din bagaje s-au găsit șapte bucăţi de pietre de diferite mărimi, de culoare maro, susceptibile a fi din chihlimbar brut. Pietrele erau ascunse, semn că ucraineanul nu dorea să le declare la vamă. Bunurile, în valoare de 7.000 de lei, au fost reținute, iar ucraineanul a primit și o amendă în valoare de 3.000 de lei. În plus, acestuia i s-a pus interdicția de a intra în România pentru următorii 5 ani.