Un dolar se vinde pe piața valutară mai scump decât un euro. La casele de schimb valutar din centrul municipiului Suceava un dolar se vinde cu 4,96-4,98 de lei, în timp ce euro este cotat la aproximativ 4,93 de lei. Când vine vorba de cumpărare, ambele monede au aproximativ aceeași cotație, respectiv 4,90 de lei. Asta în timp ce cursul oficial al BNR a stabilit o valoare de 4,9418 lei pentru un euro și 4,9251 pentru un dolar.

Pentru a afla cum se explică acest fenomen, am vorbit cu mai mulți oameni implicați în activitatea valutară și care au ani buni de experiență pe piață. Pe de o parte, la mijloc ar fi o oarecare lipsă de dolari SUA pe piață, iar pe de altă parte, spun valutiștii, oamenii preferă să cumpere moneda americană chiar dacă este mai scumpă. Și asta pentru că de la începutul războiului și până în prezent dolarul a crescut constant. Spre exemplu, la începutul conflictului militar din Ucraina un euro era cotat la aceeași valoare ca și azi, în timp ce un dolar era cotat la BNR la 4,3564 de lei. Nimeni nu știe însă unde se va opri creșterea dolarului sau dacă acesta va reveni la cotațiile anterioare. Până la urmă e o loterie pentru cei care vor să economisească banii în euro sau în dolari, una din care pot câștiga sau pot pierde.