Mănăstirea Sfântul Ilie – Șcheia, unul din primele locașuri sfinte ctitorite de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, va fi resfințită miercuri, 20 iulie 2022, de sărbătoarea Sfântului Ilie. Evenimentul se încadrează în programul Anului Jubileu, dedicat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților „Moștenirii mușatine – cultură, credință, istorie”.

Conform datelor furnizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, slujba de resfințire și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Miercuri, 20 iulie, la ora 7:30, va avea loc întâmpinarea ierarhului. Slujba de resfințire va începe la ora 8:00 și se va încheia la ora 9:00, când va începe Sfânta Liturghie Arhierească. Potrivit tradiției, fiecare credincios va avea posibilitatea de a intra în Sfântul Altar pentru a se închina.

  • Istoric

Conform aceleiași surse, Mănăstirea Sfântul Ilie a fost zidită între 1 mai și 15 octombrie 1488, fiind „soră” cu Mănăstirea Voroneț, ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare în același an. Ea a fost ridicată pe locul unei mai vechi mănăstiri, din vremea lui Iliaș Vodă (1432–1433, 1435–1442), fiu și succesor la domnia Moldovei al lui Alexandru cel Bun.

Spre mijlocul veacului al XVII-lea, Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei a reparat biserica și a refăcut pictura.

În prima parte a secolului al XVIII-lea, aici a viețuit și a fost egumen Sfântul Paisie. Acesta a mers apoi la Râșca și la Sihăstria Putnei, unde a trecut la cele veșnice în 16 decembrie 1784. A fost canonizat în 2016, fiind sărbătorit împreună cu Sfinții Putneni, Mitropolitul Iacob (15 mai) și Cuvioșii Sila și Natan (16 mai).

În 1775, Bucovina a fost ocupată de Imperiul Habsburgic, iar majoritatea mănăstirilor au fost desființate. Mănăstirea Sfântul Ilie a fost închisă la 29 aprilie 1785, chiliile au fost demolate, iar biserica a fost transformată în biserică parohială.

„În 2019–2022, biserica voievodală a fost restaurată cu fonduri europene, preotul paroh Eduard Gavrilei fiind susținut de Consiliul Local al comunei Șcheia și, în mod deosebit, de domnul primar al comunei Șcheia, Vasile Andriciuc. La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, mănăstirea a fost redeschisă în mai 2022. Redeschiderea Mănăstirii Sfântul Ilie și resfințirea ei se adaugă celor trei aniversări deosebite ale Anului Jubileu în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: 500 de ani de la sfințirea Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, 500 de ani de la sfințirea Bisericii Duminica Tuturor Sfinților – Părhăuți, ctitoria boierului Gavriil Trotușan, și 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.