Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a adresat o invitație către turiștii din întreaga țară și către suceveni să participe, după anii de pandemie de Covid, la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, care va avea loc în perioada 22-24 iulie 2022, la Câmpulung Moldovenesc.

Fără restricții, pe platoul central din Câmpulung Moldovenesc va avea loc ediția cu numărul 33 a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”. „În acest an se revine la amploarea de înainte de pandemie, la eveniment participând artiști din cinci țări, România, Polonia, Ungaria, Republica Moldova și din Ucraina. În aceeași perioadă, Centrul Cultural ,,Bucovina" organizează, tot la Câmpulung Moldovenesc, faza finală a Festivalului-concurs județean de folclor "Comori de suflet românesc", ediția a XVIII-a, în care vor evolua peste 30 de grupuri folclorice, grupuri vocale, grupuri vocal-instrumentale, ansambluri folclorice, formații de obiceiuri și soliști din județ”, a spus Niculai Barbă, care a adăugat : „Invităm turiștii care se află în această perioadă în județ să participe la un eveniment excepțional în care se prezintă bogăția culturii populare bucovinene în aspectul ei multicultural, unde formațiile artistice din cele 5 țări prezente vor face o promovare atractivă portului, obiceiurilor, cântecului și jocului bucovinean. Câmpulung Moldovenesc devine pentru câteva zile un pol de atracție pentru toți cei care doresc să vadă autenticul la el acasă, în aceeași perioadă având loc și un interesant târg al meșterilor populari”.

Niculai Barbă le-a transmis turiștilor să ia în considerare ca toate planurile pregătite pentru luna august să includă obligatoriu județul Suceava. „În strategia noastră de promovare a Bucovinei din punct de vedere turistic pregătim diversificarea ofertei prin organizarea de evenimente cultural-artistice de amploare, dezvoltând astfel o nouă componentă a turismului, turismul de eveniment. De altfel, Consiliul Județean Suceava a întocmit un calendar de activități cultural-artistice și de promovare pe durata întregii veri. Pe parcursul lunii august, Luna Diasporei, în fiecare săptămână, în Cetatea de Scaun a Sucevei, la Putna, la Ciocănești, la Câmpulung Moldovenesc, la Vatra Dornei, la Rădăuți și Siret - practic pe întregul teritoriu al județului Suceava sunt organizate evenimente și concerte pe gustul tuturor turiștilor și al sucevenilor, va fi muzică de toate genurile, anul acesta incluzând în program folk-ul și jazz-ul, pe lângă spectacolele și evenimentele devenite deja tradiționale”, a încheiat Niculai Barbă.