Polițiștii de la Vatra Dornei au deschis dosare penale pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier după ce, miercuri noapte, în jurul orei 22.30, au fost sesizați că pe strada Pinului din localitate ”un minor conduce o mașină mare”. Echipajul deplasat în zonă a identificat autoutilitara Mercedes pe care o căutau, iar lângă ea au găsit doi tineri, care, de voie, de nevoie, au relatat care și cum a condus.

S-a constatat că este vorba de un tânăr în vârstă de 24 de ani, cel care conducea mașina de serviciu, și de un adolescent în vârstă de 17 ani. Cei doi au recunoscut că au condus pe rând mașina.

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul ”titular” avea concentrația de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, în timp ce la minor aparatul a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Cei doi au fost conduși la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii de la Compartimentului Rutier Vatra Dornei au deschis dosar penal pentru două infracțiuni de conducere sub influența alcoolului și o infracțiune de conducere fără permis și continuă cercetările.