Salvați Copiii a inaugurat la Suceava un Centru de consiliere pentru copii și părinți veniți din Ucraina, primul din cele cinci centre pe care organizația intenționează să le deschidă la nivel național.  

Evenimentul a beneficiat de participarea secretarului de stat Raed Arafat, a Gabrielei Alexandrescu, președinte Salvați Copiii România, și a autorităților județene.

„Pentru a acoperi o serie de nevoi identificate în rândul refugiaților din Ucraina organizăm aceste centre de consiliere, un loc în care cei veniți vor găsi oameni pregătiți care să le ofere mai multe tipuri de servicii, de la informare și consiliere juridică și financiară, la spații pentru mama și copilul, consiliere și terapie, pentru că sunt multe probleme cu care s-au confruntat și care și-au pus amprenta asupra sănătății lor emoționale”, a menționat Gabriela Alexandrescu.

Specialiștii centrului vor derula activități psiho-sociale pentru copii și adolescenți, consiliere, terapie și activități privind sănătatea mentală și vor ține legătura cu sistemul educațional în care sunt înscriși copiii ucraineni. Tot în cadrul centrului situat în centrul municipiului, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 6, a fost amenajat un spațiu supravegheat pentru educația online a copiilor, spații mamă – copil, puncte de documentare. Distribuirea de vouchere sau produse nealimentare se află, de asemenea, în sarcina centrului. 

31 de specialiști (21 angajați la momentul actual) vor fi implicați în coordonarea și oferirea de asistență directă. Asistenți sociali, psihologi, mediatori culturali, specialiști în protecția copilului vor face parte din echipa punctului de lucru. Programul de lucru va fi de luni până vineri (9 - 16), iar numărul de contact este 0790477772.

 

·       „Niciodată nu ne-am confruntat cu o astfel de situație de urgență”

 

Gabriela Alexandrescu a menționat în cadrul inaugurării că Organizația Salvați Copiii este alături de copiii refugiați din Ucraina și familiile lor încă din prima zi din care au ajuns pe teritoriul României, evaluând constant nevoile și oferind asistență umanitară.

„Salvați Copiii are o experiență de 32 de ani în România, însă niciodată nu ne-am confruntat cu o astfel de situație de urgență, dar a trebuit să ne mobilizăm chiar din 24 februarie”, a punctat aceasta.

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a arătat că „ce s-a întâmplat în Ucraina ne-a provocat pe toți ca să găsim soluții să ajutăm o populație extrem de încercată. Au fost foarte multe persoane care au hotărât să treacă granița și au cerut sprijinul vecinilor lor. România a avut o intervenție a întregii societăți, ONG-uri, autorități, societatea civilă. Am vizitat toate punctele de frontieră și am găsit Salvați Copiii la toate, acordând sprijinul necesar copiilor în fază de urgență. 40% dintre cei care au venit sunt copii, iar ei au nevoi foarte speciale, lăsând la o parte trauma de a se muta din casa lor și a nu înțelege ce se petrece în jurul lor. Nu înțeleg de ce este război, nu înțeleg de ce pierd persoane dragi. Așa că rolul unor astfel de organizații devine extrem de important”.

Mădălina Turza, șefa Departamentului pentru responsabilitate socială, comunitară și grupuri vulnerabile, a avut o intervenție online în care a punctat faptul că ”deschiderea acestui centru este esențială. România este prima țară din UE care are un plan despre ce vom face pe termen mediu și lung cu refugiații din Ucraina, care sunt la noi în țară”.

 

·       37.000 de copii ucraineni au rămas în România

 

Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Salvați Copiii, de la izbucnirea războiului, au plecat din Ucraina aproape 10 milioane de refugiați, 1.766.410 intrând prin România.

84.384 dintre aceștia au rămas în țara noastră, dintre care 37.000 sunt copii.

4.364 au solicitat azil, iar 51.564 au permise de ședere temporară.

Salvați Copiii va deschide centre de consiliere și informare în cinci zone principale - București, Galați, Iași, Suceava, Baia Mare.