Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, s-a declarat revoltat la maximum de faptul că SC ACET SA a oprit miercuri apa rece în tot municipiul fără a anunța populația. Bogdan Loghin a spus că, fiind în concediu cu familia, a aflat cu stupoare că cei de la ACET, deși știau că vor repara miercuri o avarie și că un municipiu întreg va rămâne fără apă, nu au făcut decât să trimită o informare către primărie.

„ACET nu este egal cu Primăria Rădăuți sau cu Servicii Comunale. ACET Suceava a confundat o instituție publică, respectiv Primăria Rădăuți, cu o agenție de publicitate, sau cu o televiziune, sau cu orice altceva. Compania ACET nu este interesată decât să încaseze facturi, nepăsându-le nici de cetățeanul de rând, nici de firmele care sunt dependente de apă, nici de nimeni, adoptând tactica netransparenței totale. Domnule director Ștefan Groza, cu astfel de politici opace, nu sunteți bine-veniți în Rădăuți”, a spus Loghin.

El a arătat că din momentul în care a ajuns la conducerea Primăriei Rădăuți a făcut tot posibilul pentru a crea o relație corectă cu cei de la ACET, însă acum constată că „rădăuțenii au de suferit”. „Eu sincer m-am săturat să o tot încasez degeaba pentru greșelile altora, așa că vă sfătuiesc să găsiți soluții de comunicare, pentru a nu prejudicia astfel niciun beneficiar ACET. Nu uitați că suntem în anul 2022!”, le-a transmis Bogdan Loghin celor din conducerea ACET Suceava.