Polițiștii suceveni au transmis un important apel având în vedere că doar într-o singură zi, pe 2 august, la Poliția municipiului Suceava s-au înregistrat trei sesizări ale unor tineri suceveni înșelați cu sume importante prin intermediul unor platforme online.

O primă sesizare directă a venit marți, în jurul orei 14.00. O tânără în vârstă de 20 de ani a sesizat că a fost înșelată de o persoană necunoscută prin intermediul unei aplicații on-line, care i-a oferit cazare în stațiunea Vama Veche.

Victima a relatat pe data de 20 iulie a văzut un anunț pe un site din conținutul căruia rezulta faptul că se oferă cazare în Vama Veche într-un apartament cu două camere aproape de plajă la prețul de 275 lei pe noapte. Tânăra a fost atrasă de ofertă, a dat un telefon, iar necunoscutul i-a spus că trebuie plătit un avans de 400 lei pentru rezervare. 

Tânăra a trimis prin transfer bancar, prin aplicație electronică, suma de 400 lei într-un cont indicat. După ce zilele au trecut și nu l-a mai găsit pe proprietar tânăra a realizat că este vorba de o înșelăciune.

 

·        Țeapă dată direct ori trimisă prin curierat 

 

 

În jurul orei 17.50, tot la Poliția Municipiului Suceava a făcut o sesizare și o tânără de 19 ani. Aceasta comandase tocmai pe 31 martie, pe un site, o pereche de încălțăminte sport, pentru care a achitat, pe loc, prin transfer bancar, suma de 800 de lei.

Tânăra a așteptat atât de mult pentru că a tot primit asigurări că, deși comanda întârzie din diverse motive, marfa îi va fi livrată. Mai recent, site-ul respectiv a dispărut, iar tânăra și-a dat seama că este vorba de o înșelăciune.  

În fine, la ora 18:00, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată și de către un bărbat în vârstă de 23 ani cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune după ce a comandat un produs de pe internet.

Tânărul a relatat că, în timp ce naviga pe o platformă de socializare, a observat un anunț promovat în care erau prezentate mai multe perechi de încălțăminte la prețuri avantajoase. Accesând anunțul a fost redirecționat către o pagină web unde erau expuse spre vânzare și alte perechi de încălțăminte. Tânărul a fost atras de o pereche de încălțăminte sport care avea aplicată o reducere de 400 lei de la prețul inițial de 700 lei, fapt ce l-a determinat să comande produsul.

În acest caz, tânărul a primit comanda acasă, pe 2 august. El a achitat la un agent de curierat suma  de 323 lei, iar când a deschis coletul a constatat faptul că în interior se aflau două perechi de încălțăminte sportivă, marfă ieftină și total diferită față de ce a comandat el.

Polițiștii au deschis în toate aceste cazuri dosare penale pentru înșelăciune.

 

Redăm mai jos câteva recomandări preventive ale poliției cu privire la cum se poate evita riscul unor astfel de înșelăciuni:

 

Există modalităţi pentru a afla dacă link-ul este un fals, susţin oamenii legii. Deşi pagina web la care ne direcţionează link-ul foloseşte identitatea vizuală a brandului OLX, în realitate dacă analizăm denumirea domeniului din link putem observa că nu ne mai aflăm pe pagina oficială. Ex: https://www.olx.ro/- este linkul corect, NU - https://olx.ro.payment-me.online/Aşadar, mare atenţie la micile detalii!  

 

Dar, dacă totuşi, aţi căzut într-o astfel de capcană, încă nu este totul pierdut. Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să contactaţi banca pentru a bloca card-ul şi eventualele tranzacţii ilicite din cont. Ulterior, dacă aţi suferit pagube materiale, depuneţi o plângere la cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

Polițiștii vă îndeamnă să mai reţineţi câteva aspecte: pe  OLX nu se fac plăţi online pentru produsele vândute sau cumpărate; singura situaţie în care OLX cere introducerea datelor card-ului este cel în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau promovare a anunţurilor; nu daţi nimănui, persoană fizică sau juridică, datele cardului bancar – evitaţi orice plată în avans, indiferent de pretext; nu acceptaţi să mutaţi discuţiile pe Whatsapp sau pe altă reţea de comunicare şi păstraţi discuţiile pe chat-ul OLX, pentru a putea fi ulterior ajutat în caz de fraudă; verificaţi înainte de a da click linkul, în special dacă e primit prin Whatsapp sau orice altă mesagerie decât cea oficială OLX; nu introduceţi datele card-ului online.

Şi nu uitaţi: atunci când vindeţi produse prin OLX puteţi primi contravaloarea acestora doar prin firma de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia obiectului!