Grupa de copii născuți în anul 2011 de la Juniorul Suceava a reușit să urce pe podium la unul dintre cele mai prestigioase turnee din România. Formația antrenată de Ovidiu Vranău s-a clasat pe locul al treilea la Brașov Juniors Cup, acolo unde a întâlnit adversari de la cele mai bune academii din țară.
După 3-0 cu Tâmpa Brașov, 2-0 cu CSM Făgăraș, 5-1 cu Inter Galaxy București, 1-1 cu Academia „Gheorghe Hagi” și 1-1 cu FC Argeș în faza grupelor, sucevenii au trecut cu 3-1 de Campionii FC Argeș în sferturi, în urma loviturilor de departajare. În semifinale, Juniorul a cedat greu, cu 2-1, la „loteria” penaltiurilor, disputa cu Universitatea Craiova, pentru ca, în finală mică, să învingă prin același procedeu Steaua Magică Iași, cu scorul de 5-4.
„A fost un turneu foarte bun, în care am avut parte de meciuri foarte tari. Jucătorii mei au arătat determinare, au făcut o mare risipă de efort și țin să-i felicit pentru atitudine. Dedicăm această performanță lui Ștefan Tihon, care a suferit o fractură la mâna stângă în partida din sferturile de finală, iar pe această cale îi urăm însănătoșire grabnică”, a declarat profesorul Ovidiu Vranău.
Echipa Juniorul Suceava s-a bazat la competiția de la Brașov pe următorul lot de jucători: Odeh Vlad, Tihon Ștefan, Prisecariu Alexandru, Constantin Petru, Negru David, Darea Matei, Corhan Robert, Pășcănuț Olivian, Toader Dionisie, Nica Alexandru și Loghin Luca.
Comentarii