Regii junglei, salvați din Ucraina, din zonele devastate de război, adăpostiți temporar la grădina zoologică din Rădăuți, județul Suceava, se întorc în Africa, unde vor face primii lor pași pe pământ, pe iarbă.
Leoaica Simba, în vârstă de 7 ani, a ajuns la Rădăuţi de la o grădină zoologică din Zaporojie, iar Mir, de 5 ani, a fost adus de la Kiev, după mai multe zile de drum parcurse prin zone bombardate, pe teritoriul Ucrainei.
Cei doi lei refugiați, adăpostiți temporar în Grădina Zoologică din Rădăuți, au plecat luni spre un sanctuar din Africa de Sud, după aproape 6 luni petrecute în România. Pentru a avea o călătorie liniştită, dar și sigură pentru cei care îi însoțesc, frumoasele exemplare, cu o greutate de aproape 200 kg fiecare, au fost tranchilizate de un medic veterinar. Imediat după sedare, cei doi lei au fost urcaţi într-o maşină şi transportaţi în Capitală, unde au fost îmbarcaţi într-un avion, direct către Africa.
„Au un sanctuar de aproape 200 de hectare, unde vor păşi pe iarbă pentru prima oară. Îi vom însoţi până acolo şi abia aştept să văd clipa asta. Primii paşi pe iarbă, pe pământ”, a spus Roxana Ciornei, reprezentanta Asociației „Casa lui Patrocle”, care a participat la toate operațiunile de aducere și acum de relocare a leilor din Ucraina, către savana din Africa.
Operațiunea s-a desfășurat în paralel cu cea de trimitere către un sanctuar din Statele Unite ale Americii a 9 lei veniţi din Odessa şi cazaţi la Grădina Zoologică din Târgu Mureș.
Operaţiunile de salvare a leilor din Ucraina, relocarea lor la Rădăuţi şi Târgu Mureş şi apoi plecarea lor către Africa de Sud, respectiv SUA s-au derulat cu sprijinul unor organizaţii neguvernamentale internaţionale din Statele Unite, Australia şi Africa de Sud.
Comentarii