Chiar dacă se întâmplă mai rar, nici femeile nu fac rabat de la obiceiurile proaste și periculoase privind conducerea fără permis, sub influența alcoolului ori din încercările de a scăpa de echipajele de poliție care le fac semnal de oprire.

Două exemple de acest gen sunt de sâmbătă noapte.

Un prim caz s-a consumat pe raza satului Slobozia Sucevei, comuna Grănicești, unde sâmbătă noapte, în jurul orei 22.45, acționa un echipaj de la Secția 13 Rurală Bălcăuți. Polițiștii au făcut semnal de oprire unui Mercedes Benz care era condus pe direcția dinspre satul Slobozia Sucevei spre satul Gura Solcii. Persoana de la volan nu a oprit la semnalul inițial.

După aproximativ 1,5 kilometri, Mercedesul a fost ajuns din urmă și blocat în apropierea satului Gura Solcii. Polițiștii au văzut cum tânăra de la volan a coborât din mașină și s-a mutat pe scaunul din dreapta, făcând schimb cu un tânăr care era în autoturism. Inițial, tânărul respectiv a declarat că el a fost la volan însă în cele din urmă minora a recunoscut verbal că ea s-a aflat la volan și că învăța să conducă mașina prietenului său, evident cu acordul lui.

Tânăra de la volan are 17 ani și 11 luni și este din Cajvana, au stabilit în scurt timp polițiștii. Evident, tânăra nu este posesor de permis de conducere.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” dar și pentru infracțiunea de ”Încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere auto”, faptă pentru care va răspunde prietenul fetei, proprietarul autoturismului Mercedes.

Al doilea caz a fost constatat de un echipaj rutier de la Poliția orașului Gura Humorului în jurul orei 0.00 din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Pe raza satului Negrileasa, comuna Stulpicani, polițiștii au oprit pentru control un autoturism marca Mercedes Benz, care rula pe direcția spre Stulpicani. La volan era o tânără, ulterior stabilindu-se că este vorba de o fată în vârstă de 20 de ani, localnică.

Tânăra nu deține permis de conducere pentru nici o categorie iar etilotestul a indicat concentrația de 0,44 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Așadar, alcoolemie care se încadrează la infracțiune. Tânăra în vârstă de 20 de ani a fost condusă la Spitalul orășenesc Gura Humorului, unde i s-au recoltat probe biologice pentru confirmarea alcoolemiei în sânge.

În acest caz este vorba de dublă infracțiune comisă de aceeași persoană, conducere fără permis și sub influența alcoolului.