Paradele obiceiurilor de iarnă din Drăgușeni și Râșca au încheiat programul „Crăciun în Bucovina”. Credincioșii ortodocși pe stil vechi din cele două comune au organizat festivalurile obiceiurile de iarnă, sute de urători și spectatori fiind prezenți la spectacolele organizate în ultima zi a anului pe vechi. La parada de la Drăgușeni au participat în jur de 15 cete de colindători și urători, atât din județul Suceava, cât și din Iași și Neamț. Cetele de urători s-au strâns în fața primăriei, de unde au plecat pe drumul național până în parcul central al comunei Drăgușeni, acolo unde spectacolele au continuat până după amiază. În total peste 500 de adulți și copii i-au încântat pe spectatori cu frumoasele și coloratele lor costume, cu cetele de urși, capre, cu irozii sau mălăncile venite special la Drăgușeni pentru a întâmpina noul an pe stil vechi.

Coloana de urători a fost deschisă de gazde, care în fiecare an au purtat o pancartă pe care se putea citi mesajul „La mulți ani! Anul nou pe stil vechi Drăgușeni”. În paradă au urmat cetele de urători din Fântânele, Ostra, Vadu Moldovei, Mălini, Păiseni - Cornu Luncii, Dolheștii Mari, Bogdănești, dar și grupurile din județele învecinate de la Răucești, Miroslovești și Ruginoasa.

 

 

 

Pe scena din centrul comunei, urătorii au fost întâmpinați de primarul Vasile Cepoi, care a ținut să le mulțumească tuturor celor care au pus umărul la organizarea acestui festival. „La mulți ani tuturor. Și pe nou, și pe vechi. Mulțumim tuturor celor care au putut să ajute să organizăm această manifestare. Mulțumim Centrului Cultural Bucovina, Consiliului Județean Suceava, Consiliului Local Drăgușeni și tuturor care au venit alături de noi pentru a ne bucura de acest frumos festival”, a transmis Vasile Cepoi.

 

Acesta a adăugat că îl bucură faptul că acest festival al obiceiurilor de iarnă se păstrează în fiecare an, dar și că în cetele de urători sunt numeroși copii care păstrează în continuare tradițiile. Printre cei care au participat la festivalul obiceiurilor de iarnă pe stil vechi de la Drăgușeni s-au numărat și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă, subprefectul Cristian Șologon și primarul din Fălticeni, Cătălin Coman. Pe parcursul întregii zile, sute de spectatori s-au bucurat de spectacolele de obiceiuri de iarnă oferite de cetele participante la festival. Tot câteva sute de persoane au fost prezente și la festivalul obiceiurilor de iarnă de la Râșca.

 

·        Un singur costum al unui membru din Malanca de la Ruginoasa costă aproape 1.500 de euro

Fără doar și poate, una dintre trupele care au impresionat a fost Malanca de la Ruginoasa, din județul Iași, localitate în care se află palatul lui Alexandru Ioan Cuza. Toți membrii din malanca din Ruginoasa au venit la Drăgușeni îmbrăcați în costumele tradiționale ale căldărarilor, cu un detaliu specific acestei comune, fiecare dintre aceștia având pe cap o reproducere a palatului lui Cuza. Coordonatorul grupului de la Ruginoasa, Mihai Balcan, ne-a povestit că doar pentru un singur membru al mălăncii confecționarea costumului poate să ajungă la aproximativ 1.500 de euro. „Numai obrăzarul costă vreo 3.500 de lei, iar celelalte până la 7.000-8.000 de lei. Dar nu contează banii. Contează tradiția și obiceiurile noastre. Tradiția noastră să o ducem mai departe”, a spus Mihai Balcan.