Grădinița cu program prelungit din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu” a fost inaugurată vineri, în prezența a numeroase cadre didactice, părinți, copii, consilieri locali și reprezentanții Primăriei Suceava, care a preluat investiția lăsată în paragină de Ministerul Educației și a finalizat-o din fonduri proprii. La intrare, primarul Ion Lungu a fost întâmpinat cu pâine și sare, pe ștergare înflorate, de patru tineri îmbrăcați cu frumoase costume populare.

 

Una dintre cele mai frumoase grădinițe din Suceava

„Este o zi importantă pentru Colegiul Mihai Eminescu din Suceava - a fost inaugurată grădinița cu program prelungit din cadrul instituției de învățământ. Valoarea investiției a fost de aproximativ 1.500.000 euro, din fonduri proprii ale municipalității, inclusiv noul mobilier din dotare. Toate grădinițele din Suceava sunt frumoase, dar pot spune că este cu siguranță printre cele mai frumoase”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care a mulțumit directorilor cu care a colaborat la realizarea acestui obiectiv, arhitecților, proiectantului și nu în ultimul rând constructorului, pentru că a ieșit o lucrare de calitate.

Clădirea are un regim de înălțare S+P+1 E, o suprafață utilă de 1696,5 mp și cuprinde: 9 săli de grupă, 2 săli multifuncționale (sala de mese și sala de festivități), grupuri sanitare, bloc alimentar, spălătorie, birou, vestiare etc.

Realizarea acesteia a durat aproape un an și jumătate, iar inaugurarea s-a făcut cu mult înainte de termenul limită, care era în mai 2023.

Edilul municipiului reședință de județ i-a avut alături la eveniment pe viceprimarul Lucian Harșovschi, dar și reprezentanți ai Consiliului Local de la toate partidele – Maria Todereanu, Adrian Arămescu, Bogdan George Păstrăv și Ovidiu Paul Hrițcu (PNL), Adelina Paiu, Iulia Fuior, Valerică Gherasim (PSD), Costel Munteanu, Cristian Timoficiuc și Cătălin Alexandoaie (PMP), Geniloni Sfeclă (Pro România).

Nu au lipsit nici reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean - inspectorii școlari Loredana Ceică și Daniel Hrenciuc, cei ai Teatrului ”Matei Vișniec” – directorul Angela Zarojanu și Amedeia Vițega (consilier județean).

 

Slujbă de sfințire și alese mulțumiri

Inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit, din apropierea Catedralei „Nașterea Domnului”, nu putea fi făcută fără o slujbă de sfințire, de către un sobor de preoți, care au făcut semnul crucii, cu mir, pe pereții clădirii și au stropit cu apă sfințită toate încăperile, rugându-se pentru cei care vor lucra și vor învăța acolo, din primăvara acestui an.

Directoarea Colegiului „Mihai Eminescu”, Corina-Silvia Nuțu, a amintit că Grădinița nr. 4 a fost înființată și funcționează din 1971, fiind prinsă în planul de sistematizare a cartierului Zamca încă din 1967. De asemenea, a precizat că la conducerea instituției s-au succedat directoare dedicate, care au avut ca preocupare constantă dezvoltarea bazei didactico-materiale a acesteia, invitând-o și pe una dintre acestea, Dorina Vieriu, să ia cuvântul.

„Astăzi, Grădiniţa CNME îmbracă o haină nouă, cu mult mai frumoasă și mai primitoare, este un edificiu modern, cu spații generoase, învăluite într-o armonie de culori calde, menite să creeze o stare de bine în primul rând preșcolarilor, dar și personalului. Adresez alese mulțumiri tuturor directorilor care au contribuit decizional și practic la supravegherea lucrărilor de aici – prof. Mircea Popescu, prof. Renato Tronciu, prof. Gabriela Cazac, prof. Anca Tronciu. Nu în ultimul rând, adresez mulțumiri autorităților locale și în principal primarului Ion Lungu, pentru eforturile depuse la preluarea construcției existente în vederea realizării sediului actual, modernizat și dat spre folosință întregii comunități sucevene”, a mai spus Corina-Silvia Nuțu.

Evenimentul de inaugurare a inclus și un diversificat program artistic, realizat de copii de grădiniță, dar și de elevi din clasele superioare, cu toții fiind admirați pentru talent, munca depusă și frumusețea costumelor, răsplata lor fiind aplauzele îndelungate ale publicului.

Grădinița abandonată acum 13 ani, preluată de primărie și finalizată

Clădirea grădiniței din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu” are o poveste întortocheată, fiind demarată în 2008, printr-un proiect finanțat de Ministerul Educației, dar la care lucrările au fost sistate în 2010 din lipsă de fonduri. După ce ani de zile s-au tot căutat soluții pentru continuarea acestora, în cele din urmă, în 2021, după o serie de evaluări și multe drumuri la București, grădinița a fost transferată Primăriei Suceava, care a luat decizia să o finalizeze din fonduri proprii.

Lucrările au fost reluate în vara anului 2021, cu bani din bugetul local, pe lângă costurile inițiale, de 1,2 milioane de euro, fiind necesare suplimentări de încă 300.000 de euro, atât din cauza crizei economice și a scumpirii materialelor de construcții, cât și a suplimentării proiectului cu dotări pentru noua clădire, inclusiv mobilier nou.

Rezultatele sunt spectaculoase, iar noua grădiniță va fi cu siguranță una dintre cele mai căutate din Suceava, atât pentru spațiile moderne, cu dotări la nivel european, cât și pentru calitatea actului didactic, Colegiul „Mihai Eminescu” fiind unul dintre cele mai bune din județ, cu rezultate excelente de-a lungul timpului.