Cursele aeriene la și de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava sunt efectuate în funcție de cât de densă este ceața în zonă. O ușoară îmbunătățire a vizibilității înregistrată în cursul zilei de sâmbătă și a nopții de sâmbătă spre duminică a făcut ca traficul aerian să fie parțial reluat, dar duminică ceața și-a făcut din nou simțită prezența. Directorul general al aeroportului, Ioan Măriuța, a informat, sâmbătă dimineață, că pe parcursul nopţii au aterizat două zboruri pe Aeroportul Suceava: cel al companiei Tarom de la Bucureşti (Otopeni) şi zborul companiei Wizz Air de la Londra (Luton). Zborul companiei Wizz Air de la Milano (Bergamo) a fost deviat pe Aeroportul Bacău din cauza scăderii, din nou, a vizibilităţii pe Aeroportul Suceava, iar pasagerii au fost preluaţi de la Bacău cu autocarele şi transportaţi la Suceava.

Tot sâmbătă, la orele 20:45 și 21:07, aeronavele companiei Ryanair din direcţia Milano(Bergamo) și Dublin au aterizat la Suceava și au fost programate pentru zborurile retur, la orele 21:15 respectiv 22:00, cu un număr de 189, respectiv 191 de pasageri la bord.

În dimineaţa zilei de duminică au decolat două zboruri de pe Aeroportul Suceava: al companiei Tarom către Bucureşti (Otopeni) şi al companiei Wizz Air către Memmingen (Munchen Vest). Ulterior, operaţiunile au fost suspendate din nou din cauza vizibilităţii scăzute.