Ceața densă a împiedicat și sâmbătă zborurile la și de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Directorul general al aeroportului, Ioan Măriuța, a declarat că sâmbătă au fost anulate 3 curse – cea de Otopeni, de Eindhoven și Paris- Beauvais. Cursa Ryanair de la Roma a aterizat la București. Directorul Măriuța a afirmat că pasagerii care se află la aeroportul din Suceava au primit apă și mâncare și sunt informați permanent asupra a ceea ce se întâmplă. El a spus că a discutat cu pasageri veniți din Botoșani, Neamț și Bistrița, care i-au spus că se așteptau la o astfel de situație pentru că au constatat în drum spre Suceava că vizibilitatea este redusă. „Asigur pasagerii că suntem pregătiți pentru astfel de situații, dar din păcate în momentul de față suntem depășiți. Depunem eforturi, suntem alături de pasageri, dar siguranța este mai presus de toate”, a mai spus directorul Ioan Măriuța. Este a cincea zi când de pe aeroportul din Suceava nu se zboară din cauza vizibilității reduse, provocate de ceață.