Festivalul literar „Mihai Eminescu”, ediția a XXXII-a, și-a desemnat câștigătorii. Prof. univ. dr. Doru Scărlătescu a obținut Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru exegeză și editologie eminesciană, premiu acordat de Centrul Cultural „Bucovina”.
Cartea „Cercul și Sfera”, scrisă de cercetătorul ieșean, prof. univ. dr. Doru Scărlătescu, a apărut la Editura Junimea. Discursul de laudatio pentru acest premiu a fost rostit de Simona Modreanu, managerul general al Editurii Junimea din Iași.
Premiul „Aristocrat al Scrisului Bucovinean” i-a revenit scriitorului Nichita Danilov, „mare poet al literaturii române, un spirit uriaș întrupat din pământul și spațiul sacru al Bucovinei”, după cum a spus scriitorul Ioan Manole, organizatorul festivalului, în numele Centrului Cultural Bucovina. Premiul „Aristocrat al Scrisului Bucovinean” a fost instituit pentru prima dată la această ediție a festivalului. Discursul de laudatio pentru marele poet Nichita Danilov l-a susținut poeta prof. Mihaela Grădinariu.
Juriul a fost format din eminescologi și critici literari de renume din spațiul literar românesc.
Câștigătorii au fost anunțați duminică, 15 ianuarie 2023, la Putna, „loc sacru pentru spiritualitatea noastră”, după cum remarca scriitorul Nichita Danilov, care a completat: „Pentru mine e un dar primit de Sus. Îi mulțumesc juriului, organizatorilor și, nu în ultimul rând, poetului Ioan Manole, care se definește, printre altele, ca fiind <paznic loial la Porțile Destinului>. În cazul meu, a fost!”. Cei doi câștigători au primit în dar și câte un tablou – portret (caricatură) din partea artistului sucevean Ovidiu Ambrozie Bortă BOA.
· Participare numeroasă
Festivalul literar „Mihai Eminescu”, ediția a XXXII-a, a debutat sâmbătă, 14 ianuarie, în sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, cu momente artistice, lansări de carte, discursuri, urmate de vizitarea monumentelor istorice din municipiul Suceava.
Au participat iubitori de poezie, de literatură, oameni ai scrisului, elevi „cu fețele luminate de frigul cuminte al zilei”. Tabloul a fost completat de cântece, poezii, jerbe și coșuri de flori „în memoria celui ce ține pe umerii săi destinul unei națiuni”, vorba scriitorului Ioan Manole.
Festivalul a continuat duminică, 15 ianuarie, cu depunerea de coroane la statuia lui Mihai Eminescu de lângă Teatrul „Matei Vișniec” Suceava. Apoi, întreaga delegație s-a deplasat la Mănăstirea Putna, prin Călinești – Cuparencu. S-au depus coroane și jerbe de flori la statuia poetului Mihai Eminescu de la Călinești – Cuparencu, dar și la statuia poetului din incinta Mănăstirii Putna.
· Rezistență prin Eminescu
„După cinci zile de ceață, burniță, umezeală care a dizolvat și granitul, brusc, duminică, pe 15 ianuarie 2023, în sanctuarul Ierusalimului nostru de la Putna, a apărut pe cerul curat ca visele îngerilor tineri cea mai strălucitoare și caldă lumină din acest an. Să ne spună despre rezistența prin Eminescu. Și noi am depus mărturie că Eminescu, pe 15 ianuarie 2023, a fost cu adevărat în inimile noastre. În dialog, pe o diagonală a poeziei în sărbătoare, cu un mare poet al literaturii românesc, Nichita Danilov, care a primit la Putna un premiu al recunoștinței noastre, Premiul <Aristocrat al Scrisului Bucovinean>”, a evocat scriitorul Ioan Manole.
Organizatorii festivalului au fost Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, Mănăstirea Putna, Primăria Comunei Putna, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Național al Bucovinei și Primăria Comunei Șerbăuți.
Comentarii