Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o informare meteorologică pentru o perioadă de patru zile, dar și o atenționare meteorologică de tip cod galben de vijelii, valabilă pentru 15 județe.

Conform meteorologilor, în intervalul 16 ianuarie, ora 17.00 – 19 ianuarie, ora 20.00, aproape în toate zonele vor fi înregistrate fenomene meteo precum precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului, dar și viscol în zona montană înaltă.

Îndeosebi în jumătatea de vest a țării va ploua, la munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mai mari de 1700 m temporar va ninge.

Cantitățile de precipitații acumulate vor depăși 20...25 l/mp, iar în Carpații Occidentali și Meridionali pe arii restrânse 50 l/mp.

Vântul va avea intensificări la munte, iar din noaptea de marți spre miercuri (17/18 ianuarie), la altitudini mari în masivele sudice va sufla tare cu viteze de peste 100...110 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Local și temporar vor fi intensificări ale vântului și în restul teritoriului, cu rafale în general de 55...65 km/h, îndeosebi în vest și sud-est.

Conform codului galben emis luni de ANM, în intervalul 16 ianuarie, ora 17.00 – 17 ianuarie, ora 22.00 se vor manifesta intensificări susținute ale vântului în 15 județe.

În Carpații Meridionali și Occidentali și local în Banat, vântul va avea intensificări cu viteze de 60...80 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 100 km/h, va fi viscol și vizibilitate scăzută.