Bucovina Rădăuți a dat startul pregătirii de iarnă la începutul acestei săptămâni, fiind cea mai grăbită dintre reprezentantele județului în eșalonul al treilea.
La primul antrenament din 2023, sub comanda lui Ionuț Plămadă s-au aflat 19 jucători. Au lipsit motivat Florescu, Cimbru și Aftanache, cei trei fiind învoiți de către conducerea clubului. În pauza de iarnă, gruparea rădăuțeană s-a despărțit de mijlocașul Ionuț Străjeriu, care a decis să abandoneze de tânăr cariera de fotbalist, și de fundașul Ştefan Rusu, transferat la Inter Dorohoi. În perioada următoare, rădăuțenii intenționează să-și completeze lotul cu un atacant și cu doi jucători tineri, care să respecte regula „under”.
Bucovina va efectua reacomodarea la efort în localitate, după care va pleca într-un cantonament de iarnă a cărui locație nu a fost încă stabilită. Până în prezent, gruparea rădăuțeană a perfectat patru meciuri de verificare, după cum urmează: cu Politehnica Iași (20 ianuarie), Juniorul Suceava (28 ianuarie), Gloria Bistrița (2 februarie) și Foresta Suceava (4 martie).
După disputarea a 15 etape din sezonul regulat, Bucovina ocupă poziția secundă în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a. În primul meci de campionat din 2023, pe 11 martie, formația rădăuțeană va evolua pe teren propriu, împotriva celei de-a treia clasate, CSM Bacău.
Comentarii