Unirea Principatelor Române de la 1859 a rămas în istoria românilor ca punct de pornire în transformarea României de atunci într-un stat modern al Europei de astăzi.

Joi, 19 ianuarie 2023, cadrele didactice și elevii de la Colegiul Național  „Ștefan cel Mare” Suceava, au ales să sărbătorească Unirea Moldovei cu Țara Românească într-un mod inedit: în Aula Simion Florea Marian s-au reconstituit principalele momente premergătoare Unirii Principatelor Române prin expuneri istorice, cântece patriotice și recitare de poezii, iar pe terenul de sport al colegiului mai mulți elevi au realizat o hartă de mari dimensiuni a României, în culorile drapelului. Momentul culminant a fost atunci când întreaga comunitate școlară s-a adunat în jurul drapelului, a intonat Imnul României și a jucat Hora Unirii.

„Am urmat dorința elevilor mei de la clasă de a realiza acest proiect îndrăzneț pentru a aduce în prim plan momentele importante ale națiunii noastre și pentru a trezi în sufletul fiecărui ștefanist sentimente de patriotism, emoție și nu în ultimul rând de mândrie, aceea de a fi român”, a punctat prof. Carmen Amorăriței.

La rândul său, prof. Didina Petrișor a adăugat că ”înaintașii noștri au realizat cu mari sacrificii această unire, astfel că noi, generația mai veche și cea actuală, generația Z, măcar să avem conștiința trează, să o sărbătorim!”.