Sute de mii de flori vor înfrumuseța și în acest an municipiul Suceava, atât în spațiile verzi, cât și în jardiniere. Viceprimarul Lucian Harșovschi a declarat miercuri, în conferință de presă, că încă din toamnă au fost plantați 40.000 de bulbi de lalele, care vor înflori în această primăvară, iar din 20 aprilie va începe sezonul de plantare a florilor pentru vară, pe aliniamentele stradale și în sensurile giratorii, „un total de aproximativ 400.000 de flori”. Cele mai multe, 100.000 de fire, vor fi de begonii. De asemenea, se vor amplasa ghivece și jardiniere în care vor fi plantate 10.500 fire de mușcate curgătoare. Harșovschi a afirmat că în perioada 20 - 30 martie a.c. se vor planta și 150 de arbori - molid argintiu, brad alb, mesteacăn, platani și tei. Viceprimarul a mai spus că marea majoritate a răsadurilor de flori sunt produse de municipalitate, iar noua seră floricolă a orașului va fi dată în folosință în jurul datei de 20 martie a.c.. Noua seră a fost construită pe o suprafață de 6.595 mp, pe structură metalică, cu închideri din panouri din sticlă și cu o suprafață acoperită de 1.461,5 mp. Valoarea lucrărilor este de aproape 2 milioane de lei, la care se adaugă costul racordării la utilități.
„Deschiderea serei face posibilă înmulțirea plantelor din semințe și butași și are o contribuție importantă din punct de vedere economic pentru bugetul local”, a spus viceprimarul.
Totodată, acesta a făcut apel la suceveni să permită angajaților de la domeniul public să toaleteze arborii sau să taie copacii bătrâni, care reprezintă risc de prăbușire. Harșovschi a amintit situația înregistrată după ninsoarea de la sfârșitul lunii februarie, când mai mulți copaci s-au rupt sub greutatea zăpezii, unii provocând în cădere pagube materiale. „Doar primăria a intervenit pentru înlăturarea a 19 arbori căzuți, fără a lua în calcul copacii înlăturați de echipele de la ISU. O parte dintre arbori erau marcați și trebuiau fie toaletați, fie tăiați, dar au fost situații când așa-zișii ecologiști nu au permis acest lucru și au postat în mediul online acțiunile ”atroce” făcute de primărie, în condițiile în care existau toate avizele necesare. Vă asigur că de fiecare dată când intervenim și trebuie să tăiem un copac, plantăm cel puțin doi în loc”, a subliniat Harșovschi.
Comentarii