Prezent luni la cursul festiv al elevilor de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, din municipiul Suceava, primarul Ion Lungu i-a felicitat pe absolvenți, dar și liceul pentru performanțele obținute în anul școlar care se încheie.

Edilul i-a asigurat pe profesori, elevi și părinți de sprijinul Primăriei Suceava, venind cu exemple concrete de investiții chiar la unitatea școlară respectivă.

„După ce anul trecut am dat în funcțiune grădinița din curtea colegiului, una dintre cele mai frumoase din oraș, în aceasta vară vor demara lucrările de reabilitare a clădirii principale printr-un proiect de eficiență energetică prin PNRR. Municipalitatea suceveană sprijină performanța școlară! Mult succes absolvenților!”, a spus primarul Ion Lungu.

Cursul festiv al absolvenților Colegiului Național „Mihai Eminescu” a avut loc la salonul de evenimente de la Jeni Palace.