CSU Suceava a pierdut cu 41-33 (20-19) duelul cu Dinamo București, contând pentru semifinalele Supercupei României la handbal masculin, partidă disputată în fieful campioanei României. Universitarii au evoluat foarte bine în prima repriză, când au jucat de la egal la egal redutabila echipă condusă de Xavi Pascual. În repriza secundă, pe fondul oboselii acumulate de suceveni în duelurile cu puternicii lor adversari, Dinamo a reușit să se desprindă decisiv.
CSU Suceava: Darius Makaria (7 intervenții), Mihai Merlă (două intervenții) – Răzvan Gavriloaia (5 goluri), Balazs Botond (5), Eduard Iordachi (4), Claudiu Lăzurcă (4), Cosmin Lupu (4), Vencel Csog (3), Alex Dascălu (2), Aron Dedu (2), Leonard Ștefan (2), Cătălin Zarițchi (1), Andrei Bruj (1), Alex Bologa, Codrin Radu, Albert Vizitiu. Antrenori: Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei.
Dinamo: Vladimir Cupara (7 intervenții), Saeid Heidaridad (două intervenții) – Ali Zein (10 goluri), Stanislav Kasparek (6), Tudor Buguleț (5), Aleksandar Cenic (4), Ante Kuduz (4), Călin Dedu (3), Nicușor Negru (2), Luka Cindric (2), Alex Pascual (2), Dan Racoțea (1), Daniel Stanciuc (1), Rosta Miklos (1), Andrii Akimenko, Robert Militaru. Antrenor: Xavi Pascual.
În finala mică a Supercupei României universitarii vor întâlni echipa Minaur Baia Mare, care a cedat cu 24-27 (17-11) în cea de-a doua semifinală, în fața celor de la CSM Constanța. Partida se va desfășura duminică, cu începere de la ora 15.00. Tot în sala Dinamo, de la 17.30, vor evolua cu trofeul pe masă Dinamo București și CSM Constanța. Mecurile din cadrul Supercuperi României la handbal masculin sunt transmise în direct de postul de televiziune PRO Arena.
Comentarii