Ediția din acest an a Campionatului Național de tenis pentru seniori +30 de ani s-a desfășurat zilele trecute la Baza Sportivă Atlas, din Galați. Competiția a avut în program, la masculin, unsprezece concursuri la diferite categorii, trei întreceri feminine, opt de dublu masculin și două de dublu mixt.

Printre participanți s-au aflat și trei tenismeni suceveni, care au avut parcursuri interesante. Astfel, Florin Popovici Dumbravă, al doilea favorit al concursului de la categoria de vârstă +40 de ani, a avansat până în finala turneului, unde a trebuit să se recunoască învins în fața lui Mircea Socaciu, din Alba Iulia.

Alexandru Năstasă, cotat drept principal favorit la categoria de vârstă +55 de ani, a atins pragul semifinalelor, unde a pierdut în fața bucureșteanului Doru Băloi.

De asemenea, Ovidiu Busuioc a reușit să ajungă până în sferturile de finală ale categoriei de vârstă +65 de ani, fiind obligat să abandoneze ulterior din cauza unei accidentări.