Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au anunțat că au luat măsura preventivă a controlului judiciar, după 24 de ore de arest, față de un bărbat care a fost reținut pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Ce atrage atenția este că inculpatul a produs un accident rutier pe străzile din Fălticeni cu alcoolemie de peste 3 la mie. Ambele probe de sânge care i-au fost recoltate au avut rezultate peste această valoare, respectiv 3,19 g/l alcool în sânge, proba I, și 3,11 g/l alcool în sânge, proba doi.
Evident, alcoolemia nu numai că este încadrată la infracțiune, dar intră în categoria celor foarte mari, la care mulți sunt în prag de comă alcoolică.
Pe 19 septembrie, în jurul orei 15.00, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 cu privire la un accident care a avut loc pe strada Mihai Eminescu.
La fața locului s-a constatat că un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Rădășeni, în timp ce conducea un BMW, în zona școlii auto SC Florin SRL, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca WV Passat, care era parcat în zonă. În urma impactului, autoturismul VW a fost proiectat și într-o mașină Dacia Logan, de asemenea parcată.
În urma accidentului, un bărbat din Fălticeni, pasager în VW, a fost transportat cu ambulanța la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-a stabilit diagnosticul ”TCC ușor contuzie gamba dreaptă” – rănit ușor.
Singura explicație pentru pierderea controlului asupra mașinii de către bărbatul în vârstă de 36 de ani, din Rădășeni, este starea avansată de ebrietate.
Inițial, etilotestul a indicat o concentrație de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, alcoolemia confirmându-se prin dublarea aproximativă a valorii în sânge.
Comentarii