Muzeul Național al Bucovinei, Arhivele Naționale ale României și Asociația „Dar Development” invită publicul să viziteze, în perioada 22 septembrie – 29 octombrie 2023, Expoziția „Epidemiile în istoria Țărilor Române. Mărturii documentare”, deschisă la Muzeul de Istorie.
De-a lungul timpului, numeroase epidemii au afectat diferite zone ale actualului teritoriu al României – de la epidemia de ciumă la epidemia de holeră care a făcut ravagii în secolul al XIX-lea, până la epidemiile de gripă spaniolă, varicelă și tifos exantematic de la finalul Primului Război Mondial. Documentele expuse la Suceava surprind modul în care instituțiile vremii au răspuns provocărilor acestor boli, metodele de stopare și urmele pe care acestea le-au lăsat în societate.
Pe lângă documente sunt prezentate și obiecte sanitare care au fost folosite în scopul eradicării pandemiilor, obiecte ce fac parte din patrimoniul Muzeului Național al Bucovinei și dintr-o colecție privată. Preț bilet vizitare: 4 lei - adulți, 2 lei - pensionari, 1 leu - elevi/studenți.
Comentarii