Liderul AUR Suceava, deputatul Doru Acatrinei, i-a transmis o interpelare premierului Marcel Ciolacu prin care îi solicită demiterea ministrului Justiției, Alina Gorghiu pentru că nu a luat măsuri față de depopularea instanțelor și nu a pus în acord cu Constituția României, de îndată, articolele de lege declarate neconstituționale, prelungind inutil protestul magistraților.

Doru Acatrinei a amintit că vineri, 15 septembrie 2023, instanțele de judecată din județul Suceava au suspendat forma de protest alături de alte instanțe și parchete din România, protest care a început la data de 20 iunie 2023. „Astfel, aproximativ trei luni de zile nu s-au judecat procese în România, fie că au fost litigii de muncă ce se judecă cu celeritate, ordonanțe de plată cu termen legal de soluționare de 45 de zile, fie că au fost cereri introductive privind deschiderea procedurii de insolvență, unde legea spune ca trebuie soluționate în termen de 10 zile, fie că au fost ordonanțe președințiale ori alte cauze urgente în materie civilă ori cauze vizând minorii, ordine de protecție, răpirile internaționale de minori, suspendări provizorii de executare, greve ale salariaților sau contestații privind achizițiile publice care trebuie soluționate în 45 de zile”, a arătat Doru Acatrinei, care a mai spus că au fost soluționate numai cauzele penale urgente cu arestați și măsuri preventive în materie penală.

Deputatul AUR de Suceava a precizat că magistrații, prin protestul lor, au atras atenția asupra pericolului unui blocaj iminent în cadrul sistemului judiciar, prin efectele negative cauzate de viitoarele ieșiri din sistem prin pensionare, ca urmare a modificărilor legislative, gradul de ocupare a schemei de personal fiind între 30% și 70%. El a afirmat că magistrații au acuzat Guvernul și Parlamentul de ”lipsă de transparență, de predictibilitate” şi de ”comportament neloial” în legătură cu propunerile de modificare a legii privind statutul magistraților, apreciind că „iminenta modificare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători este de natură a încălca independența şi a afecta statutul constituțional al judecătorilor”.

Acatrinei a amintit că într-o interpelare adresată Ministrului Justiției în urmă cu câteva luni, a arătat că Executivul a anunțat introducerea în PNRR a unei reforme a pensiilor speciale, însă stângăciile și neprofesionalismul în găsirea soluției legale și rapide au dus doar la depopularea instanțele de judecată, întrucât magistrații au ales să se pensioneze pentru a beneficia de prevederile legislației existente la momentul pensionării.

”Consultând agenda Ministrului Justiției, am observat că Alina Gorghiu nu s-a întâlnit timp de trei luni de zile cu magistrații, să le asculte doleanțele. Este prima data când un ministru nu se întâlnește cu protestatarii să găsească soluții pentru încetarea protestelor. Putea să afle astfel câteva din problemele sistemului de justiție reclamate și de justițiabili”, a spus deputatul AUR de Suceava.

El a atras atenția că în momentul de față s-a ajuns în situația în care magistrații judecă pe zi chiar și 100 de dosare. Nu în ultimul rând, Doru Acatrinei a mai precizat că se anunță deja și o grevă din partea judecătorilor.