În dimineața zilei de joi, 21 septembrie, pe raza județului Suceava au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziție, fiind vizați suceveni acuzați că făceau parte dintr-o grupare de contrabandiști cu șefi din Ucraina, grupare care trafica mari cantități de țigări, cu intrare în România prin Suceava și Tulcea. Percheziții au avut loc și în municipiul Suceava, în cartierul Zamca.
Succint, membri ucraineni ai grupării ascundeau mari cantități de țigări în tiruri care transportau produse ca dulciuri sau bomboane, iar după ce vehiculele grele treceau prin frontieră complicii suceveni se ocupau de preluarea țigărilor în depozite intermediare.
Acțiunea este derulată de polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Structura Centrală. În total, în țară, au fost puse în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară. Pe lângă Suceava au mai avut loc percheziții în județele Hunedoara, Maramureș, Teleorman, Dolj și Timiș.
Anterior, polițiștii de frontieră au realizat capturi ale unor transporturi de contrabandă.
Ca mod de operare anchetatori au transmis că, la finele anului 2022, pe teritoriul României s-a constituit un grup de criminalitate organizată transfrontalieră, cu arie de acțiune și componență internațională, format din cetățeni ucraineni și români, specializat în activități de comercializare și transport a unor cantități importante de produse accizabile (țigarete), atât pe teritoriul României, cât și pe cel al Uniunii Europene.
”Țigările achiziţionate din Ucraina și Republica Moldova au fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării (cetăţeni ucraineni), fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (bomboane, dulciuri etc.), iar după introducerea în România, transportate către depozite intermediare (deținute de membrii grupării care se ocupau de comercializarea țigaretelor), descărcate, reîncărcate în alte vehicule și transportate către alți clienți.
Țigaretele au fost introduse în România prin puncte de trecere a frontierei din județele Suceava și Tulcea, fie cu titlu de import, sub paravanul altor mărfuri legal transportate destinate unor societăţi din România, fie în regim de tranzit către ţări din afara spaţiului comunitar”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.
Segmentul intern al grupării (sucevenii vizați de percheziții) avea ca principale atribuții identificarea și punerea la dispoziție a unor spații necesare pentru transbordarea țigărilor din automarfare și depozitarea lor temporară în condiții de maximă securitate, precum și identificarea unor clienți cu posibilități de distribuție semnificativă.
În cursul investigațiilor au fost realizate prinderi în flagrant și efectuate percheziții domiciliare în urma cărora au fost confiscate aproximativ 10 milioane de țigarete provenite din contrabandă.
Toți suspecții sunt duși către București, urmând a fi audiați la sediul DIICOT - Structura Centrală.
Percheziţiile au beneficiat de sprijin din partea jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Bacău “Alexandru cel Bun”.
Comentarii