Un puternic incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 13.00, într-o gospodărie din orașul Solca.
Incendiul s-a manifestat violent, astfel că pompieri militari și civili au mobilizat la fața locului, rând pe rând, 6 autospeciale cu apă.
Din păcate, casa și anexele au ars generalizat, iar pompierii au trebuit să facă eforturi pentru a lichida focul înainte ca acesta să se extindă și la construcții învecinate.
Incendiul a fost lichidat în totalitate în jurul orei 16.00.
Pompierii militari transmit că au ars casa de locuit, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, și anexele gospodărești (bucătărie de vară, magazie, adăpost de animale, depozit de furaje) pe o suprafață totală de aproximativ 180 de metri pătrați. Incendiul a distrus și bunuri casnice și electrocasnice din interior, 10 metri cubi lemn de foc, 5 tone de fân și alte bunuri.
Flăcările au afectat ușor și o gospodărie învecinată, respectiv un metru cub de scândură, o tonă de fân și un atelaj hipo.
”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
Comentarii