Lansarea unui volum publicat în 1896 și purtând semnătura scriitorului germanist Karl Emil Franzos, alături de vernisarea expoziției ”Humorul Antebelic”  aparținând artistului humorean Radu Bercea, a constituit o mare atracție pentru cei prezenți duminică la Forumul German din Gura Humorului, la un eveniment aniversar.

Volumul ”Micul Martin” a apărut astfel, pentru prima dată tradus în limba română, datorită strădaniei cunoscătoarei de limbă germană Ana Maria Alb. Cunoștință mai veche a lui Lucy Glaser, președintele Forumului German, tânăra Ana Maria a auzit de acest volum a cărui acțiune se petrece în Bucovina de altădată, l-a căutat și tradus, el dovedindu-se a fi o frescă a vieții humorene de la sfârșit de secol XIX. O carte captivantă, care se citește pe nerăsuflate, în care autorul creează imagini cinematografice ale vieții personajelor.

O carte rezultat al unei traduceri dificile, din scrisul gotic al limbii germane, realizat de către Ana Maria Alb, o vorbitoare de limbi germanice și franceză, cu studii în Germania, o persoană pasionată de scris, așa cum o dovedește și ghidul turistic despre Gura Humorului realizat de ea. ”Cartea este o poveste de viață, o poveste de destin, o poveste de prietenie necondiționată, de colegialitate, de iubire neîmpărtășită, de onoare și dreptate, de greșeli profesionale, despre soarta unui om prea slab pentru societatea în care trăia”, a spus Lucy Glaser, vorbind despre volumul tradus în premieră în limba română. Despre autorul volumului, Karl Emil Franzos, fost coleg de gimnaziu la Cernăuți cu Mihai Eminescu, dar cu concepții antagoniste, a vorbit prof. dr. Ion Barbu de la Câmpulung Moldovenesc.

O carte cu întâmplări și personaje adevărate, descoperite de Ana Maria în anuarele gimnaziului cernăuțean, unde a identificat clasa în care au studiat personajele.

 

·        ”Humorul Antebelic”, o expoziție purtând semnătura artistului Radu Bercea

 

O expoziție cu imagini din orașul Gura Humorului de dinaintea celor două războaie mondiale și purtând semnătura Radu Bercea a întregit și înfrumusețat  atmosfera evenimentului atât de așteptat în cadrul Forumului German. Frumoasele tablouri pictate în sepia după vechi imagini ale epocii demult apuse au fost donate de artistul Radu Bercea Forumului German, ca semn de prețuire a atmosferei culturale promovate de conducerea asociației humorene și spre aprecierea generațiilor viitoare.

Despre lucrările expuse a vorbit prof. dr. Sever Dumitrache, director al Centrului Cultural Gura Humorului: ”L-am cunoscut pe Radu Bercea ca grafician, după care a trecut la pictură, abordând stiluri diverse. A intrat în vizorul oamenilor de specialitate, dar de bună calitate, fiind solicitat să expună nu doar pe simezele județului, ci la nivel național și internațional. Este de o prolificitate artistică care, cel puțin pe mine, mă sperie sau pe care sunt invidios. Expoziția asta m-a surprins în mod plăcut, pentru că după o fotografie riști să aluneci tot spre fotografie, însă el a reușit să aducă prinosul său artistic, creator și să creeze opere de artă. Patina coloristică redă și ea acel element specific epocii în care a fost creată fotografia.”

Mulțumirile venite din partea președintelui Lucy Glaser au încheiat un eveniment

de-a lungul căruia s-au spus multe lucruri frumoase și s-au comemorat vremurile humorene demult uitate.