Șapte tineri din Rădăuți, judecați pentru o tâlhărie comisă într-un apartament din municipiu, sunt la un pas de a scăpa de pușcărie.

Judecătoria Rădăuți le-a aplicat celor 7 pedepse de până la 3 ani de închisoare, dar toate au fost suspendate condiționat. E drept, principalii autori ai faptei au petrecut în arest preventiv sau în arest la domiciliu mai bine de 7 luni de zile, până pe 1 iunie, când au fost plasați sub control judiciar.

Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Judecătorii de la această instanță au mai decis ca măsura preventivă a controlului judiciar să fie menținută și în continuare, până la o condamnare definitivă.

Fapta de tâlhărie a avut în prim-plan o răfuială a traficanților de droguri din Rădăuți, De altfel, o parte dintre cei care cu comis tâlhăria sunt trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT pentru trafic de droguri.

Fapta a fost comisă în noaptea de 23 spre 24 octombrie 2023, polițiștii judiciariști demarând imediat o anchetă complexă.

Cei patru care au fost arestați în dosar, Paul Alexandru Colibaba, David Hînțari, David Ionatan Tivda și Vili Ștefan Vengjenec, au intrat peste un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Ulma, în apartamentul din Rădăuți în care acesta se afla împreună cu prietena sa minoră. 

Cei patru au intrat în apartament prin surprindere, după o acțiune bine pusă la punct. 

Potrivit datelor de anchetă, cei patru aveau cagule pe față, iar în momentul în care au intrat peste tânărul de 22 de ani, din Ulma, i-au luat concubinei acestuia telefonul și l-au bătut pe cel vizat. La plecare au luat telefonul pentru ca cei doi să nu poată suna imediat la 112, motiv pentru care fapta a fost încadrată la tâlhărie calificată. În afara telefonului ar fi luat și o pungă în care se aflau substanțe susceptibile a fi din categoria drogurilor. Marfa a fost arsă lângă un câmp din zona localității Marginea.

În locuință, tânărul de 22 de ani a fost lovit, în încercarea de a fi determinat să le dea tâlharilor o sumă mai mare de bani.

Tânărul agresat și-a scos certificat medico-legal din care rezultă că a avut nevoie de 17 zile de îngrijiri medicale pentru însănătoșire.

Prin sentința Judecătoriei Rădăuți, cei 7 au de achitat și daune morale de 50.000 de lei celor două victime, respectiv tânărului din Ulma și prietenei sale.

După cum am arătat recent în Monitorul de Suceava, Paul Andrei Colibaba este trimis în judecată pentru trafic de droguri într-un dosar în care apar nu mai puțin de 17 inculpați, toți tineri și foarte tineri.
Colibaba este acuzat că a achiziționat cantități mari de droguri pe care le distribuia pe piața din Rădăuți. Astfel, acesta a fost interceptat în timp ce a achiziționat aproximativ 3 kilograme de substanțe interzise, de la diferite persoane din municipiul Cluj-Napoca.

La data faptelor de care este acuzat, Colibaba era elev la un liceu din Rădăuți.

Acum, Paul Andrei Colibaba are 21 de ani.

De altfel, în dosarul de trafic de droguri de la Rădăuți atrage atenția foarte mult vârsta inculpaților, majoritatea având între 19 și 21 de ani.