Muzeul Național al Bucovinei îi invită pe cei care doresc să participe la slujba de pomenire a domnilor Moldovei, care se va desfășura luni, 24 iunie, începând cu ora 17,00, în Cetatea de Scaun a Sucevei.

Soborul de preoți va fi asigurat, ca de obicei, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Vor fi pomeniți 101 domnitori, de la Dragoș (circa 1347) până la Carol I (domn până în 1881).

Evenimentul face parte din „Programul ștefanian”, organizat de Consiliul Județean Suceava, împreună cu o serie de instituții culturale din județ, pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural istoric construit în perioada domniei voievodului Ștefan cel Mare, precum și pentru dezvoltarea durabilă a turismului și creșterea interesului pentru restaurarea și protejarea monumentelor istorice. 

Proiectul debutează în 24 iunie, la Cetatea de Scaun a Sucevei, și se finalizează în 2 iulie, la Mănăstirea Putna.