Promovată în eșalonul al treilea al fotbalului românesc prin efortul exclusiv al lui Eduard Wendling, primarul comunei Păltinoasa, echipa Șoimii Gura Humorului este în pericol să-și înceteze activitatea. Oficialii clubului n-au ajuns până acum la un consens cu municipalitatea din Gura Humorului în privința unui parteneriat care să ajute la susținerea echipei de fotbal în Liga a III-a.

Ca atare pe pagina oficială a clubului Șoimii Gura Humorului a apărut un comunicat care anunță încetarea activității.

„S-a discutat foarte mult în ultimul timp de clubul nostru. Fiecare și-a spus părerea, iar noi respectăm părerile tuturor. Cu toate acestea, noi știind în ce situație suntem de un an de zile, am tot căutat soluții pentru a activa în Liga a III-a. În acest moment considerăm că nu este normal ca această echipă care ne reprezintă orașul și sportul rege cu cei mai mulți susținători, să nu fie susținută financiar de administrația locală, cu o valoare modică în comparație cu bugetul necesar. Acest lucru demonstrează, exact așa cum am simțit timp de un an, că nu suntem doriți. Considerăm că este mai firesc să ne încheiem activitatea decât să continuăm în această situație. Mulțumim încă o dată pentru toată susținerea dumneavoastră!”, se arată în comunicatul echipei humorene.

Totuși, din informațiile noastre se pare că negocierile dintre cele două părți nu sunt sistate în totalitate, urmând ca zilele acestea să mai aibă o întâlnire la care se vor afla față-n față primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, finanțatorul Șoimilor, Eduard Wendling și o serie de oameni de afaceri din zonă.

Termenul limită la care formația humoreană trebuie să confirme la FRF participarea în ediția de campionat 2024-2025 a Ligii a III-a este luni,15 iulie.