Tururile turistice ghidate în Cartierul Roșu din Amsterdam, Olanda, vor fi interzise, ca parte a acțiunilor de a reduce afluxul de vizitatori în centrul istoric al orașului, dar și pentru că arată lipsă de respect față de persoanele care oferă servicii sexuale în mod legal, potrivit The Guardian.
"Nu mai este permis, în epoca aceasta, ca persoanele care oferă servicii sexuale să fie privite ca o atracție turistică", a declarat Udo Kock, consilier municipal.
Rezultatele unui sondaj recent au arătat că 80% dintre persoanele care oferă servicii sexuale spun că faptul că turiștii se "holbează" la ele le afectează negativ afacerile, iar consilierii municipali au sugerat anul trecut să mute acest cartier în altă parte a orașului.
Numărul turiștilor care vin în Amsterdam - un oraș cu 850.000 de locuitori - a crescut la 19 milioane în 2018, iar primarul Femke Halsema spune că cifra va crește la 29 de milioane până în 2025.
Centrul istoric al orașului a devenit de nelocuit, spun rezidenții.
Interdicția va intra în vigoare de la 1 ianuarie și va viza tururile ghidate plătite și gratuite, care, potrivit municipalității, au un "efect magnetic" asupra numărului de vizitatori.
Numărul maxim de persoane permis pentru tururile ghidate în restul centrului orașului va fi redus de la 20 la 15, iar ghizii vor avea nevoie de un permis special și vor monitoriza cu strictețe comportamentul turiștilor.
Autoritățile locale au luat deja câteva măsuri pentru a reduce aglomerația și problemele provocate de turiști în centrul istoric și mai ales în Cartierul Roșu. De exemplu, străzile sunt închise în nopțile aglomerate, pentru a fi curățate, în timp ce persoane desemnate special îndrumă vizitatorii pe alte trasee.
Comentarii