Elevi ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni şi profesorii lor se întâlnesc joi, 21 martie, de la ora 13.00, la Centrul de Documentare al instituţiei şcolare, cu scriitorii Tiberiu Avram, redactor-şef al cotidianului „Monitorul de Suceava”, şi Florin Haidamac, medic de familie şi semnatarul rubricii „Dispensarul SF” a aceluiaşi ziar, precum şi cu Cornel Manaz, personajul principal al romanului „Copiii din tren coboară la prima”, scris de Florin Haidamac. La întâlnirea cu elevii, Tiberiu Avram merge cu volumul ”Aventuri pe şase roţi”, iar Florin Haidamac, cu „Copiii din tren coboară la prima”, ambele având ca destinatari şi adolescenţii. Evenimentul are loc la iniţiativa dirigintelui uneia dintre clasele a IX-a a colegiului, profesorul Bogdan Feştilă, care a dorit să le facă elevilor cunoştinţă nu doar „cu doi scriitori în carne şi oase”, ci şi cu un personaj de roman. Liceenii vor avea astfel ocazia să stea de vorbă cu autorii şi cu eroul unei cărţi, să le adreseze întrebări şi, de ce nu, să dezvolte astfel înclinaţii spre lectură şi scris. La finalul întâlnirii, oaspeţii vor acorda autografe.