Eurodeputatul PSD Claudia Țapardel a afirmat vineri că preşedintele Klaus Iohannis ”e decis să calce Constituţia în picioare”, pentru că foloseşte ca pretext referendumul pe tema justiţiei pentru a intra în campania electorală cu scopul de a sprijini PNL la alegerile pentru Parlamentul European.
„Devine tot mai clar scenariul anticonstituţional la care se lucrează în prezent: președintele Iohannis va merge în teritoriu, la foarte multe dintre mitingurile PNL, va urca pe scenă, va face băi de mulţime și va ține discursuri legate de importanța alegerilor europarlamentare, dar mai presus de orice despre tema referendumului pe Justiție, pe care intenționează să-l convoace în aceeași zi cu alegerile. Este încă o dovadă clară că actualul preşedinte al României, chiar pe ultima sută a mandatului său, calcă în picioare Constituţia”, a declarat europarlamentarul social-democrat, Claudia Ţapardel.
Ea a afirmat că preşedintele României ar trebui să fie garantul Constituţiei.
”Din păcate, România nu a avut în ultimii 5 ani la Palatul Cotroceni un asemenea garant, ci un politician oportunist şi egoist. Iar intenţia acestuia de a convoca referendum chiar în ziua alegerilor europarlamentare este cea mai bună dovadă în acest sens. Totul este foarte bine pus la punct, în speranţa că implicarea lui Iohannis în campania pentru referendum în paralel cu europarlamentarele va spori şansele PNL. Nimic mai fals. Românii nu se vor lăsa păcăliţi de asemenea strategii şi îi vor sancţiona la vot atât pe Klaus Iohannis, cât şi partidele din opoziţie. Nimeni şi nimic nu va reuşi să şteargă imaginea unui preşedinte, Klaus Iohannis, care i-a dezbinat pe români şi a făcut tot ce a putut, constituţional, dar mai ales neconstituţional, pentru a pune beţe-n roate dezvoltării acestei ţări. Referendumul pe teme de justiţie în acelaşi timp cu europarlamentarele este ultimul as din mâneca prezidenţială, dar nu va avea efectul dorit. Românii au înţeles că se doreşte o manipulare prin care să crească numărul de participanţi la vot, iar intenţia preşedintelui Iohannis de a induce populaţia în eroare prin această iniţiativă este de-a dreptul revoltătoare”, a adăugat Țapardel.
Ea susține că atât Comisia de la Veneţia, cât şi Consiliul Europei au recomandat foarte clar că un referendum nu poate fi organizat în aceeaşi zi cu un scrutin electoral.
”Culmea ipocriziei, atunci când i-a convenit din punct de vedere electoral, preşedintele Klaus Iohannis s-a prevalat de deciziile celor două instituţii europene, iar acum nu mai ţine cont de aceste recomandări. Înţelegem că actualul şef al statului nu respectă deciziile Curţii Constituţionale, lucru dovedit de acţiunile sale în timpul mandatului, dar este mult prea mult să nu permită ca alegerile pentru Parlamentul European să se desfăşoare într-un climat de linişte. Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să înţeleagă că nu poate da foc la ţară ori de câte ori are un interes electoral de moment. Românii vor veni la urne pe 26 mai pentru a vota reprezentanţii în cea mai democratică instituţie a Uniunii Europene. A veni cu un referendum pe o altă temă în aceeaşi zi cu europarlamentarele nu va face decât să bulverseze şi să creeze o stare de conflict şi de dezbinare în societate. Singurul care mai poate opri să nu se ajungă la toate astea este chiar Klaus Iohannis, care, din păcate, este hotărât să facă jocurile meschine ale forţelor politice care îl susţin”, a conchis europarlamentarul social-democrat.
Comentarii