Privesc, stupefiat, de o vreme încoace, la modul în care înțeleg să-și facă… reclamă o parte dintre candidații în alegerile care se apropie cu pași repezi și nu-mi vine să cred că, deși ne considerăm evoluați, moderni în gândire și acțiuni, abuzăm încă de acele eterne cretinisme cum ar fi ,,înainte nu s-a făcut nimic!’’ sau ,,tot ce s-a făcut a fost rău/necorespunzător!’’ etc. pe care unii le folosesc, cu tupeu, de la început, ba chiar și după unul, două mandate, pentru a masca, astfel, nereușitele personale. Oare nu se va schimba nimic în țara asta vizavi de aceste obositoare, costisitoare și… murdare campanii electorale (care au început deja, orice s-ar zice!) bazate pe minciună, denigrare și pe obiceiul de a vinde pielea ursului care-i încă viu și se plimbă prin pădure?! 

Acești indivizi nu se gândesc, măcar puțin, că expresia aceea cu ,,nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase’’ nu poate fi valabilă acolo unde se simte un puternic damf de mujdei, în ciuda ,,sprayului’’ pulverizat, în exces, de către susținătorii lor, pentru că - nu-i așa? - o fac pentru… sănătatea, bunăstarea și liniștea noastră?!

Sau că va veni o vreme când alții, urmându-le la conducere, vor călca în picioare tot ceea ce au făcut, tot ceea ce au însemnat, pe principiul ,,cu ce mână dai cu aia primești’’?!

Din păcate, viața a demonstrat (mai mereu!) că zicerea cu ,,obraznicul mănâncă praznicul’’ este - în bună parte - adevărată, doar că obraznicii nu s-au mulțumit niciodată cu atât, supralicitându-și atât capacitățile morale, cât și (mai ales!) pe cele intelectuale. Sper că vor urma zile care să ne arate tuturor că decența, cumpătarea și respectul reciproc nu au dispărut încă din peisaj și că, după seria de alegeri din 2024, se va pune ceva mai mult accent pe dragostea față de această țară greu încercată de-a lungul timpului. 

Altfel, cum am zis și altădată, ne putem apuca de săpat morminte pentru visuri frumoase și va fi tot cum a fost și - încă - mai este: adică nu așa ca-n poveste! 

 

DECLARAȚIA UNUI CANDIDAT 

(Nicolae BUNDURI)

 

Șansele îmi sunt frumoase 

Căci am stat pe la cabine,

Însă, după cum miroase, 

Cred că m-am… votat pe mine! 

 

ELECTORALĂ

(Eugen SFICHI) 

 

Vede lumea necăjită 

Că la miting se adună 

O pereche potrivită: 

Un tribun și… o tribună! 

 

,,DAȚI-MI UN PUNCT DE SPRIJIN ȘI VOI URNI PĂMÂNTUL’’ 

(Florina DINESCU) 

 

Arhimede-a dat-o-n bară 

Și a fost puțin timid, 

Neștiind pe-atunci să ceară  

Sprijin de la un partid.

 

UNUI POLITICIAN CARE SE LAUDĂ CĂ E FIU DE ȚĂRAN 

(Marius COGE) 

 

Amândoi duc lupte grele 

Pentru a putea răzbate: 

Unul vinde gogonele, 

Altul vinde… gogonate.

 

ELECTORALĂ 

(Mihai MOLEȘAG) 

 

Privind la urnă-s bucuros 

Că-i bag pe toți, la o adică, 

În locu-acela-ntunecos, 

Prin crăpătura aia mică. 

 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!