Romanul „Bibliotecarul Infernului”, semnat de scriitorul sucevean Constantin Severin, a fost distins cu premiul „Cartea anului 2019” (proză) de către Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacău. Pe 17 noiembrie 2020, au fost acordate premiile Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Juriul a fost alcătuit din următorii scriitori:Adrian Dinu Rachieru – președinte, Membri: Grigore Codrescu, Gheorghe Iorga, Petre Isachi, Cristina Ștefan.Au mai fost acordate următoarele distincții: Cartea anului 2019 - poezie – Lucian Mănăilescu, cu volumul „Amurg în șoapte”, Premiul pentru debut, literatură pentru copii – Oana Savin – „Povestea înțeleptului Smotănilă și a unei fetițe cuminți”, Premiul Opera Omnia 2020 – Constantin Călin – pentru întreaga activitate literară.„Prozator profund, cu o imagistică bogată, cu o tehnică proaspătă, care stârneşte interesul lecturii, Constantin Severin aduce în faţa lectorilor săi o poveste captivantă, în care ne putem regăsi fiecare. Obsesiile culturale, cele carnale, cele sociale, precum şi cele mentale ale personajului principal ne fac să trăim cu intensitate fiecare pagină a acestei cărţi, cu atât mai mult cu cât ai mereu senzaţia că din cititor poţi deveni treptat un personaj al romanului. <Bibliotecarul Infernului> este una dintre cele mai tulburătoare cărţi scrise în ultimii ani în România, iar asta nu face decât să recunoaştem vocaţia autentică a lui Constantin Severin, prozator, poet şi artist vizual pe care istoria literară nu îl mai poate ignora”, a scris Paul Gorbanpe coperta a IV-a a romanului „Bibliotecarul Infernului”.

În cadrul evenimentului „Toamna bacoviană a scriitorilor din Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România”, ediția 2020, au mai fost acordate Premii speciale:Premiul „George Bacovia” – Nicolae Mihai,Premiul „Octavian Voicu” – Gina Zaharia, Premiul „Tristan Tzara” – George Calcan,Premiul „ Sergiu Adam” – Eleonora Stamate,Premiul „Radu Cârneci”– Camelia Iuliana Radu,Premiul „Petru Scutelnicu”  – Emil Nicolescu, Premiul „George Bălăiță” – Dan Iacob,Premiul „Dinu Zarifopol”– Mara Paraschiv”, Premiul „Vasile Sporici” – Mioara Bahna,Premiul „Ștefan Zeletin” – Ionel Necula, Premiul „ Alexandru Piru” – Petruș Andrei, Premiul Special Literatură De Călătorie – Doru Ciucescu.