Un urs a intrat marți dimineață, în jurul orelor 04.30-05.00, în câteva gospodării din zona Gară din orașul Milișăuți și a ucis și rănit câteva animale domestice. Mai precis, ursul a pătruns în gospodării și după un periplu prin curțile acestora a omorât doi miei şi un ied și a rănit o capră și o oaie. La fel, fiara a distrus un stup de albine, însă nu a apucat să se înfrupte din miere pentru că s-a speriat de apariția proprietarilor gospodăriei și, fugărit de câini, a dispărut într-o pădurice din apropiere.

Localnicii au sesizat apariția fiarei la 112, apoi a fost anunțat Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava și reprezentanții de la Mediu. Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava recomandă cetățenilor luarea unor măsuri pentru a preveni incidente nedorite în cazul întâlnirii cu un astfel de animal sălbatic. În primul rând trebuie evitată deplasarea în zonele în care a fost semnalată prezența urșilor. De asemenea, deplasarea pe traseele turistice trebuie să se facă în grupuri mari, cu grijă în legătură cu depozitarea resturilor menajere.

Oamenii sunt sfătuiți să nu hrănească animalele sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a le filma sau fotografia, să nu arunce cu pietre sau alte obiecte, să își păstreze calmul și să nu fugă. În cazul în care văd urși în zonele locuite, oamenii trebuie să anunțe la 112 și să solicite sprijin.