Datele statistice centralizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava arată că numărul persoanelor care ajung în spital cu Covid-19 este în creștere. Din acest motiv, sunt tot mai puține paturi disponible pentru pacienții care au contactat această boală. Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune de 303 de paturi libere din care 26 pentru pacienți Covid-19, 204 în sectorul Non-Covid și 73 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 3 paturi pentru pacienți non- Covid și 23 de ventilatoare din care 8 pentru pacienți Covid-19.

Din totalul celor 590 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 191 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 118 pacienți sunt în zona tampon și 281 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 191 pacienți diagnosticați Covid- 19, 103 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 73 forme ușoare, iar 15 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care doi sunt ventilați mecanic. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 74 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 5 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. Între timp, numărul persoanelor vindecate a ajuns la 4.836, în ultímele 24 de ore fiind externate 44 persoane.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 49847 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 461 persoane. Miercuri se aflau în carantină 480 de persoane. Pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 29 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 21 au câte un caz în evoluție, 45 au sub cinci cazuri în evoluție, 7 au sub zece cazuri în evoluție iar 12 au peste zece cazuri în evoluție.

În acest moment, în județul Suceava sunt 591 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, iar incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.77 la mia de locuitori.