Un bărbat din județul Bacău, însoțit de doi câini, a fost identificat de polițiști într-o pădure de lângă Dolhasca în timp ce culegea culegea trufe, fără a fi autorizat pentru această zonă. Sesizarea prezenței persoanelor străine în fondul forestier a fost făcută de un paznic de vânătoare, care văzuse mai multe persoane cu câini intrând în pădure. Bărbatul a fost amendat, fiindu-i confiscate și trufele adunate. Acesta nu este primul caz de prezență a culegătorilor de trufe din alte județe în păduri din județul Suceava, alte persoane fiind amendate pentru aceeași activitate ilegală în urmă cu două săptămâni la Dolhasca, după ce trufarii din județul Suceava s-au constituit într-o asociație și au încheiat un contract de exclusivitate cu Direcția Silvică Suceava.

Incidentul s-a derulat în cursul zilei de luni, când polițiștii din orașul Dolhasca au fost sesizați de către paznicul de vânătoare din localitate despre faptul că în urmă cu puțin timp persoane necunoscute pătrunseseră în fondul forestier din apropierea satului Budeni, însoțite de mai mulți câini. Echipa operativă s-a deplasat în zona pădurii împreună cu silvicultorii, aici identificând un bărbat de 27 de ani din comuna Lipova, județul Bacău, însoțit de doi câini și având asupra sa cantitatea de 50 de grame de trufe. În urma verificărilor s-a constatat că acesta nu avea asupra sa autorizație emisă de Ocolul Silvic Dolhasca pentru a putea culege trufe, conform legislației în vigoare. El a fost sancționat cu o amendă de 3.000 de lei pentru recoltarea din fondul forestier național a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului sau a ocolului silvic care administrează pădurea, fiindu-i confiscate în același timp trufele culese, care au fost predate ocolului silvic din localitate.

Acest lucru este posibil după ce culegătorii de trufe din județul Suceava s-au constituit într-o asociație, Asociația Trufarilor din Bucovina, care în urma unui contract încheiat cu Direcția Silvică au exclusivitate de culegere a trufelor în pădurile din județ. Mai mult de atât, culegătorii de trufe din județul Suceava au nevoie și de o autorizație emisă de ocolul silvic pe raza căruia se află la cules trufe. Cu toate acestea, mulți culegători de trufe din alte județe nu știu acest lucru sau eludează această hotărâre, fiind în permanență oaspeți nepoftiți ai zonelor forestiere din Suceava. Membrii acestei asociații constituite spun că cei care vin din alte județe distrug de multe ori habitatul în care găsesc o trufă, folosind pentru extragere sape sau alte instrumente de săpare care fac ca în zona respectivă să nu mai crească trufe. Aceste ciuperci valoroase, al căror preț ajunge la 300 de lei kilogramul, sunt simțite în subteran de câini special antrenați și trebuie scoase cât mai delicat, pentru a nu răvăși terenul.