Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava au pus în executare, marți, trei mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru infracțiunea de înșelăciune. Vizat de acțiune a fost Constantin Maftei, din comuna Baia, care este acuzat că, în perioada 2016-2019, în calitate de reprezentant a două societăți, a indus în eroare mai multe firme din țară, prin emiterea sau girarea unor instrumente de plată bancare, deși nu avea disponibil din cont. În total, este vorba de produse în valoare de peste 115.000 de lei, achiziționate, dar nu și achitate, rezultă din cercetări. La percheziții polițiștii au ridicat telefoane mobile, înscrisuri și documente care ar putea avea valoare probatorie.

După audieri, pe numele bărbatului din Baia a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Cercetările sunt continuate de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Biroul de Investigare a Criminalităţii din Mediul de Afaceri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.