Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava efectuează, în județul Suceava, 10 percheziții domiciliare și pune în executare 5 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiuni de contrabandă cu țigarete.

Acțiunea se înscrie în cadrul unor activități de amploare la nivel național. Astfel, în această dimineață, în țară polițiștii de investigare a criminalității economice pun în aplicare 111 mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere, pentru destructurarea unor grupări infracționale și exploatarea probatoriului în dosare penale complexe, în care se efectuează cercetări privind infracțiuni de evaziune fiscală și contrabandă cu țigări.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 45 de percheziții domiciliare (12 în București, 8 în Buzău, 2 în Ilfov, 2 în Timiș și câte una în Argeș, Arad, Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Suceava, Sibiu, Vâlcea) și pun în executare 7 mandate de aducere.

Activitățile sunt derulate într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind infracțiuni de evaziune fiscală, spălarea banilor, exercitarea fără drept a unei profesii, vătămare corporală și fals intelectual.