Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 a fost, marți, în județul Suceava, de 303 cazuri noi și 67 de persoane reconfirmate pozitiv la retestare, din 2.139 de persoane testate. La această dată sunt 3.395 de suceveni cu infecție Covid -19 în evoluție, dintre care 693 sunt internați în spitalele din județ. Incidența este de 4,54 la mie. În intervalul 11-12 octombrie s-au internat în spital 69 de persoane cu Covid, în același interval de timp fiind externate 49 de persoane. Cei mai mulți pacienți cu Covid sunt în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava - 280  de pacienți, dintre care 130 prezintă forme grave și 18 au forme critice, fiind internați în secția ATI.  Pentru pacienții cu Covid, în spitalul din Suceava mai sunt 29 de locuri libere și nici un loc la ATI.

La Rădăuți sunt internați 107 pacienți cu Covid, din care  24 cu forme grave și 6 cu forme critice; Câmpulung Moldovenesc - 59 de pacienți,  din care 12 cu forme grave; Gura Humorului - 65 de pacienți, din care 14 cu forme grave; Siret – 23 de pacienți; Vatra Dornei - 66 de pacienți, din care 10 cu forme grave și 7 cu forme critice; Fălticeni - 93 de pacienți, din care 26 cu forme grave și 4 cu forme critice. La nivelul județului sunt disponibile 57 de locuri libere pentru pacienții cu Covid.  

În carantină sunt 2694 de persoane, din care 148 intrate în intervalul 11-12 octombrie, și în izolare, în afara celor aflate în spital, se află 3350 de persoane, din care 184 intrate în intervalul 11-12 octombrie. Singura localitate din județ în care nu este nici un caz de Covid la această dată este Voitinel.

 

Din 17.141 de pacienți cu Covid internați în spitalele din România, 467 sunt minori

La nivel național, au fost efectuate 26.586 de teste RT-PCR  și 52.959 de teste rapide antigenice, în urma cărora au fost înregistrate 16.743 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 260 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Au fost raportate 442 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din țară, inclusiv în cele din județul Suceava. 410 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 442 de pacienți decedați, 397 erau nevaccinați și 45 vaccinați. Cei 45 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 49 și 91 de ani. 44 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar unul nu a avut comorbidități declarate.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.141. Dintre acestea, 1.667 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 428 fiind internați în secții și 39 la ATI.