Gruparea Șomuz Fălticeni va încheia sezonul de toamnă pe stadionul Tineretului, în fața propriilor suporteri. Aflată în zona nisipurilor mișcătoare, formația antrenată de Daniel Stoica are nevoie de toate cele trei puncte în confruntarea cu nou-promovata Hușana Huși, care se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 14.00.

„Acest meci trebuie câștigat neapărat, ca să putem avea parte de o vacanță de iarnă liniștită. Am obținut doar un singur punct în ultimele două etape și nu mai avem voie să facem pași greșiți. Băieții sunt motivați și conștienți de importanța disputei, însă important este să nu mai ratăm atât de mult cum am făcut-o în precedentele două jocuri, cu Universitatea Galați și Foresta Suceava. Trebuie să fim foarte atenți, pentru că vom întâlni o echipă foarte incomodă”, a declarat Iulian Darabă, directorul sportiv al celor de la Șomuz.

Fălticenenii nu vor putea conta în acest joc pe serviciile fotbaliștilor Alexandru Baciu și Andrei Mateiciuc. Acesta din urmă s-a accidentat serios la genunchi în urmă cu două săptămâni, în timpul partidei cu Universitatea Galați, și urmează să efectueze o investigație medicală mai amănunțită.