Chiar dacă au avut un moral bun în urma remizei cu Steaua București, înregistrată marți, în prima etapă a Ligii Zimbrilor, handbaliștii de la CSU Suceava au cedat cu 24-27 (13-12) jocul cu CSM Făgăraș, disputat miercuri după-amiază, tot la Sfântu Gheorghe, contând pentru runda secundă. Partida a fost una foarte echilibrată, numai că, din păcate, sucevenii, care au avut un program infernal în ultimele zile, au început să dea semne de oboseală pe finalul întâlnirii.

Mai exact, handbaliștii pregătiți de Adrian Chiruț și Iulian Andrei au plătit tribut lipsei de inspirație din ultimul sfert de oră al întâlnirii, interval de timp în care nu au marcat decât trei goluri comparativ cu adversarii lor, care au punctat de opt ori.

Astăzi, cu începere de la ora 13.00, în cadrul etapei a III-a a Ligii Zimbrilor, gruparea suceveană va avea o misiune imposibilă în fața redutabilei echipe Dinamo București, care a dominat ultimele sezoane în handbalul românesc.

CSU Suceava a evoluat în alcătuirea: Makaria, Grigoraș, Duman – Oancea (5), Furak (5), Cîmpan (3), Tofănel (3), Popia (2), Sadovyi (2), Balasz (2), Loic (1) Nalbantoglu (1), Pintilei, Fodorean, Manjic, Dascălu.

 

Rezultate înregistrate până acum în ediția de campionat 2020-2021 a Ligii Zimbrilor:

Etapa I

Minaur Baia Mare – CSM Vaslui 28-23
CSM Reșița – CSM Focșani 15-22
Dunărea Călărași – HC Buzău 20-21
Steaua București – CSU Suceava 24-24
HC Dobrogea Sud – CSM Bacău 22-19
Poli Timișoara – Potaissa Turda 24-28
CSM Făgăraș – Dinamo București 25-29
CSM București – CSM Botoșani 34-22

Etapa a II-a:

CSM Bacău – Dunărea Călărași 32-26
CSM Botoșani – HC Dobrogea Sud 17-30
CSM Vaslui – Poli Timișoara 22-33
HC Buzău – Minaur Baia Mare 23-25
CSU Suceava – CSM Făgăraș 24-27

Partidele Potaissa Turda – Steaua București, CSM Focșani – Dinamo București și CSM Reșița – CSM București s-au disputat aseară.

La finalul sezonului regulat, primele opt clasate se vor califica în play-off, în vreme ce ultimele opt clasate vor juca în play-out, de unde vor retrograda direct patru echipe.