Echipa națională de handbal masculin a României se află de mai bine de o săptămână în cantonament la Sibiu, acolo unde, miercuri, 28 aprilie, de la ora 18.00, se va confrunta cu reprezentativa similară a Suediei. Duminică, pe 2 mai, de la ora 19.00, „tricolorii” vor evolua în deplasare, cu Muntenegru, tot în preliminariile Campionatului European de anul viitor. Ambele partide vor fi transmise în direct pe TVR1.

Din lotul cu care selecționerul Rareș Fortuneanu va aborda această dublă face parte și suceveanul Răzvan Gavriloaia, care în luna iulie va împlini 38 de ani! Extrema dreaptă lansată în handbalul mare de Clubul Sportiv Universitar din Suceava trăiește o a doua tinerețe la campioana Dinamo, acolo unde activează din anul 2017, iar recent a semnat prelungirea contractului până în 2022.

În acest sezon, Răzvan a marcat 68 de goluri în Liga Zimbrilor și 24 în EHF European League pentru cea mai bună echipă de club din România.