Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, consideră că amatorismul celor care se află la putere în România în momentul de față a fost cauza pentru care Planul Național de Redresare și Reziliență a fost respins din nou de Comisia Europeană. Ioan Stan a spus că încă din toamna anului trecut a semnalat că cel mai probabil Planul Național de Redresare și Reziliență nu va fi acceptat de Comisia Europeană. „Când am spus acest lucru ne-am bazat tocmai pe amatorismul de care au dat dovadă cei de la putere în decursul timpului, fie că vorbim de PNL sau USRPLUS. Iată că, din păcate, am avut dreptate, iar respectivul program de finanțare a fost respins și a doua oară de forurile europene”, a declarat Ioan Stan. El a atras atenția că românii sunt pe cale să nu primească absolut nimic din cele 80 de miliarde de euro pe care președintele Klaus Iohannis și partidele girate de acesta le anunțau ca sigure în campania electorală.

Liderul PSD Suceava a adăugat că având în vedere situația critică în care a ajuns România după o nouă respingere la Bruxelles a Planului Național de Redresare și Reziliență, PSD face un apel la toate formațiunile politice parlamentare să colaboreze pentru realizarea unui plan național viabil care să fie aprobat de Bruxelles și care să asigure absorbția fondurilor europene disponibile prin acest mecanism. „Trebuie de spus că  principalii vinovați pentru eșecul din acest moment sunt premierul Cîțu, care nu s-a implicat deloc în elaborarea strategiilor PNRR, în condițiile în care toți premierii europeni au coordonat planurile țărilor lor, vicepremierul Barna, care era coordonator pe PNRR și care nici măcar nu l-a deranjat pe ministrul direct responsabil cu o propunere pentru îmbunătățirea acestuia, dar și oamenii lui Cioloș care au eșuat lamentabil la Bruxelles în privința negocierilor. La fel de vinovat poate fi considerat și președintele Iohannis, cel care a supervizat și a fost garantul PNRR elaborat de PNL în 2020, dar și al celui făcut de coaliția aflată acum la guvernare”, a declarat Ioan Stan. El a arătat că PSD consideră că în acest moment reprezentanții actualei puteri trebuie să lase deoparte orgoliile politice de doi bani și propune ca imediat după sărbătorile Pascale să fie organizată în Parlamentul României o dezbatere serioasă la care să participe reprezentanții Guvernului, parlamentarii și experții tuturor partidelor parlamentare, asociațiile administrațiilor locale, reprezentanții patronatelor și sindicatelor, ONG-uri de profil, dar și specialiști din mediul economic și academic. Ioan Stan și-a exprimat convingerea că numai în urma unei astfel de dezbateri se poate alege ceva de pe urma promisiunilor făcute de președintele Iohannis și PNL-USRPLUS în timpul campaniei electorale.