Gruparea CSU din Suceava anunță înregimentarea internaționalului georgian Irakli Kbilashvili, în vârstă de 22 de ani, care evoluează pe postul de centru. Kbilashvili a evoluat în precedenta ediție de campionat în Liga Zimbrilor, pentru CSM Reșița, după ce, anterior, jucase în țara natală, la HC Kutaisi, și în Macedonia de Nord, pentru Metalurg Skopje.

Irakli Kbilashvili este al șaselea transfer rezolvat de oficialii de la CSU pentru următorul sezon, după turcul Cemal Kutahya, adus de la Beykoz Belediye Hentbol, Adrian Tîrzioru, ex CSM Bacău, Alin Roșu, de la Steaua București, și Alexandru Bologa și Leonard Ștefan, care vin de la CSM Făgăraș.