Un șofer băut, care a refuzat să oprească la semnalul unui echipaj rutier și s-a angajat într-o urmărire a provocat un accident în care au fost implicate cinci mașini, iar trei oameni au fost răniți. Accidentul a fost foarte violent, din cauza vitezei foarte mari cu care rula șoferul care a provocat nenorocirea. Miercuri seară, în jurul orei 22.00, un polițist a observat, în orașul Gura Humorului, un șofer care a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Șoferul a accelerat spre Păltinoasa și, potrivit martorilor, a forțat o depășire, pe porțiunea în linie dreaptă dintre trecerea la nivel cu calea ferată și sensul giratoriu. Autoturismul VW Golf 4 a intrat într-un tir, fiind apoi proiectat în alte trei autovehicule. Acul vitezometrului mașinii fugarului s-a blocat la 120 de kilometri la oră. Pompierii militari ajunși la fața locului au evaluat șapte victime, din care trei au fost preluate de ambulanțe. Doi răniți, șoferul fugar și șoferul unui taxi, au fost aduși la Spitalul Județean Suceava. În urma verificării cu aparatul etilotest a șoferului care a provocat toată nebunia a rezultat concentrația de 0,63 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.